Nu sunteti conectat. Conectati-va sau inregistrati-va

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos Mesaj [Pagina 1 din 1]

1Gramatica si ortografia limbii romane Empty Gramatica si ortografia limbii romane la data de Vin Iul 08, 2011 11:10 am

ebz

ebz
Moderator
Moderator
Dupa cum bine cunoasteti, gramatica limbii romane nu este atat de simpla pentru toata lumea. Din respect pentru acest forum si aceasta comunitate, am incercat sa deschid acest subiect sensibil. A nu se intelege gresit...nu sunt expert in notiunile de limba si literatura romana, dar incerc, pe cat posibil, sa ma pun la punct cu ele.


NICIO, NICIUN

"Cred că e momentul potrivit să discutăm despre poate cea mai comentată şi cea mai disputată prevedere nouă a Dicţionarului ortografic, ortoepic şi morfologic-2005, şi anume scrierea laolaltă (într-un singur cuvînt) a cuvintelor din seria nicio, niciun. Două lucruri trebuie să vă spun din prag.
1. Riscînd să-i contrariez pe unii dintre dv., am să vă anunţ că socotesc potrivită şi binevenită această reglementare. (Ceea ce nu înseamnă că nu am şi obiecţii faţă de alte dispoziţii ale Dicţionarului; despre toate, la timpul lor). Şi:
2. (poate mai important) : trebuie înţeles că această regulă nouă nu înseamnă că nicio, niciun (şi flexiunea lor: niciunui, niciunor etc.) s-ar scrie întotdeauna legat, ci numai atunci cînd au statutul de pronume sau adjectiv pronominal. (Dacă aţi uitat cum e cu pronumele sau cu adjectivul pronominal, nu e nicio nenorocire. Urmărindu-mă doar cu puţintică atenţie, veţi vedea că lucrurile sunt simple şi logice). Nu strică să ne reamintim că mai sunt multe cuvinte în limba română care scrise împreună au un înţeles şi scrise separat, un altul. Iată doar cîteva:
El procedează altfel. Acesta e alt fel de gips.
Nu am decît 1000 de lei. De cît timp lipseşte?
E aşa de frig, încît îngheaţă geamurile. Vreau să ştiu în cît timp vii.
E un cetăţean oarecare. Oare care dintre ei va veni primul?
A fost odată un prinţ. A venit o dată şi n-a mai revenit.
Te aştept, poţi să vii oricînd. Mă sună ori cînd ninge, ori cînd plouă.

Reîntorcîndu-ne la niciun, atrag atenţia că, prin scrierea legată, atunci cînd se cuvine, cuvîntul devine concordant cu perechea lui pozitivă, ca să spun aşa, care este vreun, pe care-l scriem tot dintr-o bucată. (Fireşte, cînd spun niciun, pentru economie de timp, mă refer la întrega serie: niciun, nicio, niciunei...). E de observat, chiar dacă acest argument nu vă-ncălzeşte din cale-afară, că şi în celelalte limbi romanice aceste cuvinte sunt scrise tot legat: ninguno - span., aucun - franc., nessun - ital.
Ca să evitaţi confuzia (cînd e legat?, cînd nu e?), ca soluţie mnemotehnică (ca metodă de ţinut minte) e util să reţineţi următoarea distincţie: atunci cînd e vorba de „cantitate zero, nimic, deloc”, cuvîntul se scrie legat: nicio. Atunci cînd e vorba de o "disjuncţie" negativă, de o „negaţie repetată”, scriem în două cuvinte: nici o, nici un. Vă rog să priviţi aceste perechi de exemple:
-Ţi-a plăcut spectacolul?
-Nu mi-a produs nicio emoţie. (Deloc, zero)
-Cum priveşti examenul de mîine?
-Nu am nici o siguranţă deplină, dar nici o emoţie deosebită. (Negaţie repetată).

-Cîte fete stau la parter?
-La parter nu e niciuna. (Cantitate zero)
-Cîte fete locuiesc în camera aceea, una sau trei?
-Nici una, nici trei, ci două. (Negaţie repetată)

-Ai în Franţa vreo mătuşă?
-N-am acolo niciuna, singura mea mătuşă e în Cluj. (Zero, nimic)
-Ai acolo vreo colegă, vreo prietenă?
-N-am nici una, nici alta, doar o soră vitregă. (Negaţie repetată)


Există, totuşi, şi situaţii în care putem alege între cele două variante. Alegerea e în funcţie de intenţia comunicării, de prezenţa sau absenţa unui substrat retoric. La o întrebare ca:
-Mai e vreun măr?
putem răspunde:
-Nu mai e niciunul. (atunci cînd intenţia e de a informa, sec, neutru. Sau:
-Nu mai e nici unul. (atunci cînd substratul retoric e „fantastic, nici măcar unul!”)

Merită să ne întoarcem puţin la primul exemplu, pentru a sublinia avantajul logic al acestei grafii.
-Ţi-a plăcut spectacolul?
-Nu mi-a produs nicio emoţie.
Dacă am scrie Nu mi-a produs nici o emoţie, în mod logic, propoziţia ar părea neîncheiată, pentru că ar rămîne o aşteptare neîmplinită: „nici o emoţie, nici... ce altceva?” "

In speranta ca nu am deranjat pe nimeni, astept comentarii pro si contra, dar mai ales astept si alte exemple.


Cu stima, Claudiu.

:ST:

Sus

2Gramatica si ortografia limbii romane Empty Re: Gramatica si ortografia limbii romane la data de Vin Iul 08, 2011 11:16 am

StefanTolos

StefanTolos
Administrator
Administrator
Sincer nu sunt adeptul acestui gen de topic, decat daca este constructiv,cand se observa ceea mai mica polemica neadecvata subiectului,se va sterge imediat postarea respectiva.


Am observat ca mereu se foloseste in titlu dupa terminarea titlului, punctul, sau la descriere litera mare la inceputul frazei descriptive,eu nu stau sa caut exemple dar stiu, ca titlul se incepe cu litera mare si nu se incheie cu punct, iar descrierea se incepe cu litera mica deoarece arata o descriere,edifica o descriere.

http://stefantolos.wordpress.com/
Sus

3Gramatica si ortografia limbii romane Empty Re: Gramatica si ortografia limbii romane la data de Vin Iul 15, 2011 3:24 pm

ebz

ebz
Moderator
Moderator
Semnele de punctuatie – ( punctul, semnul intrebarii, semnul exclamarii, virgula, punctul si virgula, doua puncte, semnele citarii(ghilimelele), linia de dialog si de pauza, panatezele )

Semnele de punctuatie

In vorbire se stabilesc raporturi logice intre cuvinte, grupuri sintactice si propozitii care formeaza unitati aparte din punctu de vedere al intelesului. Pentru a exprima aceste raporturi,in afara de procedeele gramaticale, pauzele, intonatia si intreruperea sirului comunicarii.

Exprimarea in scris necesita intrebuintarea unor mijloace grafice cu ajutorul carora sa poata fi redate aceste procedee. Astfel se explica crearea punctuatiei- un sistem de semne convenctionale care au rolul de a marca in scris pauzele, intonatia, intreruperea cursului vorbirii.

1.Punctul.

-marcheaza pauza care se face in vorbire intre propozitiisau fraze independente ca inteles. El se pune de asemenea la sfarsitul unor fraze si propozitii independente, grupuri de cuvinte sau cuvinte izolate care echivaleaza cu propozitii independente si dupa care vorbirea nu mai continua.
-se foloseste in urmatoarele situatii:

Dupa propazitii enuntiative:

a)independente (Era liniste imparateasca.)

b)dupa fraze alcatuite din propozitii enuntiative care se gasesc in raport de coordonare

La sfarsitul unei propozitii optative sau la sfarsitul unei fraze alcatuite din propozitii dependente de o optativa, cand tonul nu este exclamativ:

“Jelui-m-as si n-am cui.”

La sfarsitul propozitiei imperative sau al unei fraze dependente de o imperativa, cand acestea sunt rostite pe un ton neutru:
“Urcati in varfuri pe catarg
Si puneti steagul de plecare.”


La sfarsitul unei propozitii interogative indirecte:

Tata a intrebat cate exemplare vom trage.

In abreviri de cuvinte.

-nu se pune punct dupa -titlurile de carti, de opere literare,muzicale
-formulele de adresare(din scrisori,cuvantari).

2.Semnul intrebarii?

-este foloseit in scriere pentru a marca intonatia propozitiilor sau a frazelor interogative;
-se pune dupa cuvinte, grupuri de cuvinte, propozitii si fraze care au un caracter interogativ si care sunt intrebari directe;
-titlurile care au caracter interogativ (“Ce-I de facut?”).

3.Semnul exclamarii!

-marcheaza grafic intonatia frazelor si a propozitiilor exclamative sau imperative;
-se pune de asemenea dupa interjectiile si vocativele care exprima stari afective si sunt considerate cuvinte(sau parti de fraza) independente;
-cand interjectia are in acelasi timp sens exclamativ si interogativ,semnul exclamarii este insotit de semnul intrebarii
-se foloseste dupa un substantiv in cazul vocativ.

4.Virgula,

-delimiteaza grafic unele propozitii in cadrul unei fraze si unele parti de propozitie in cadrul propozitiei. Virgula arata felul in care fraza si propozitia se despart in elementele lor constructive, pe baza raporturilor sintactice dintre ele(functia gramatica);
-modurile de folosire a virgulei in limbi diferite nu exista deosebiri esentiale;
-virgula marcheaza grafic anumite pauze scurte facute in cursul rostirii unei propozitii sau fraze.Astfel, ea, alaturi de alte semne de punctuatie, serveste la redarea grafica a ritmului vorbirii si a intonatiei;
-totodata,ea realizeaza rapoarte de coordonare si subordonare prin juxtapune in interiorul unei fraze.

5.Punctul si virgula;

-este semnul de punctuatie care marcheaza o pauza mai mare decat cea redata prin virgula si mai mica decat cea redata prin punct;
-o astfel de pauza este adesea necesara pentru. A desparti propozitii sau grupuri de propozitii care formeaza unitati relativ independente in cadrul unei fraze. Astfel, fraza castiga in claritate si se evita legarea gresita a unei subordonate dinaintea pauzei marcate prin punct si virgula de propozitia imediat urmatoare, Alteori, punctul si virgula corespunde unei pauze pe care vorbitorul o face pentru a arata ca partea de fraza care urmeaza e o intregire, o explicatie sau o concluzie a celor afirmate anterior.

6.Doua puncte:

-anunta vorbirea directa sau o enumerare, o explicatie, o concluzie si marcheaza totodata o pauza, in genere mai mica decat pauza indicata de punct. Ele se pun atat la sfarsitul unei fraze, cat si in interiorul ei.

7.Semnele citarii(ghilimelele) – „” -

-sunt semne grafice care se intrebuinteaza atunci cand reproducem intocmai un text spus sau scris de altcineva.Ele se pun si la inceput si la sfarsitul unei citari, inchizand vorbirea directa

8.Linia de dialog si de pauza-

-acelasi semn de punctuatie ( - )are doua funciuni cu totul diferite:

a)linia de dialog indica inceputul vorbirii fiecarei persoanecare ia parte la o convorbire;
b)linia de pauza marcheaza, ca si alte semne de punctuatie, pauza dintre diferite parti ale propozitiei, dintre propozitii sau fraze.


9.Panatezele( )[ ]

-parantezele rotunde ( ) sau drepte [ ] arata un adaos in interiorul unei propozitii sau al unei fraze;
-parantezele rotunde cuprind o explicatie, o precizare ori un amanunt, care imbogatesc intelesul propozitiei sau al frazei de care lunt legate. In acest sens, parantezele au aceeasi functiune ca linia de pauza sau virgula, cand acestea cuprind comunicari care explica sau intregesc propozitia sau fraza in interiorul careia se afla;
-in peisele de teatru se dau intre paranteze rotunde se dau indicatiile scenice;
-parantezele drepte se folosesc cu scopul de a inchide un adaos facut de noi intr-un text citat. Deci, ele ajuta la separarea spuselor noastre de ale altuia, ori de cate ori este nevoie sa intervenim cu o lamurire.

10.Puctele de suspensie

-arata o pauza mare in cursul vorbirii.Spre deosebire de punct, punctele de suspensie nu marcheaza sfarsitul unei propozitii sau al unei fraze, ci indica, in general, o intrerupere a sirului vorbirii;
-comunicarea care e asezata inaintea pauzelor redate in scris prin pc. De suspensie are intotdeauna o intonatie caracteristica: cand pauza este neintentionata, intonatia este descendenta, iar cand pauza este intentionata, intonatia comunicarii este ascendenta.

11.Cratima(liniuta de unire sau de despartire) „-

-ca semn de punctuatie, cratima se foloseste :

In repetitii, cand cuvantul separat formeaza o unitate.
In interiorul unor expresii formate din doua substantive , un substantiv si un adverb, din doua adverbe sau doua interjectii(calea-valea, caine-caineste, ici-colo).
Intre 2 numerale, pentru a arata ca indicatia numerica e aproximativa.
Intre cuvinte care arata limitele unei distante, ale unui interval de timp.

Semnele ortografice

Semnele ortografice sunt inrudite cu semnele de punctuatie. Uneori chiar semnele de punctuatie se folosesc ca semne ortografice.De exemplu, punctul marcheaza de obicei abrevierile.Semnele ortografice propriu-zise sunt cratima si apostroful.

Cratima

-marcheaza rostirea impreuna a 2 sau mai multe cuvinte, fie ca lipsesc sunete, in care caz inlocuieste apostroful din vechea ortografie, fie ca nu lipsesc;
-se foloseste si la scrierea unor cuvinte compuse;
-se intrebuinteaza la despartirea cuvintelor in silabe;
-se foloseste intre doua numerale;

Apostroful

-marcheaza absenta accidentala in rostirea unor sunete.



:ST:


Cu stima, Claudiu.

Sus

4Gramatica si ortografia limbii romane Empty Re: Gramatica si ortografia limbii romane la data de Mier Iul 27, 2011 6:07 pm

StefanTolos

StefanTolos
Administrator
Administrator
MAJÚSCUL, -Ă, majusculi, -e, s.f., adj. (Literă sau caracter de literă) care se folosește pentru a scrie inițiala numelor proprii și ale cuvintelor cu care începe o frază, pentru a individualiza un cuvânt într-un text etc. și care diferă de celelalte prin formă și mărime; (literă) mare.

Scrierea cu literă mica/literă mare a unor cuvinte

• Funcţii şi calităţi (oricât de importante) se scriu cu literă mică: avocat, cancelar, deputat, domn/domnitor, general, han, ministru, paşă, prefect, premier, preşedinte, primar, prim-ministru, principe, rege, secretar de stat, senator, sultan, şah, voievod, vodă.
• In propoziţie, elementele iniţiale (cei de-)al, (cea de-)a din numărul de ordine al unor manifestări 'periodice se scriu cu literă mică: Participanţii la cel dc-alX-lea Congres....
• Se pot scrie, ocazional, cu literă mică. unele cuvinte care, în mod obişnuit, se scriu cu literă mare, pentru a realiza un anumit efect stilistic (ceauşescu, \pcr) sau grafic (univers enciclopedic pe unele publicaţii ale editurii în cauză).
• Se scriu cu literă mică substantivele care denumesc popoare, zilele săptămânii, lunile anului şi disciplinele de învăţământ.
• Când un citat între ghilimele este precedat de două puncte, el începe cu literă mare, iar când nu. urmează după două puncte, fiind inclus în cadrul enunţului, citatul începe cu literă mică.
• Toate componentele locuţiunilor pronominale de politeţe se scriu cu literă mare: Alteţa Sa Regală, Domnia Sa, Excelenţa Voastră, Cuvioşia Ta/Sa/Voastră, Înălţimea Voastră, Majestăţile Lor Imperiale, Sfinţia Sa.
• Se scrie cu literă mare numai primul element din numele proprii compuse sau numele unic care reprezintă denumirile organismelor de conducere şi ale compartimentelor din instituţii: Adunarea generală a Academiei Române, Catedra de Limba română,Comisia de cultivare a Limbii a Academiei Române, Compartimentul / Sectorul de Limbi Romanice, Consiliul Ştiinţific, Direcţia, Secretariatul, Secţia de filologie şi literatură a Academiei Române, Serviciul de contabilitate.


Scrierea derivatelor cu prefixe şi sufixe


• Se scriu, de regulă, într-un cuvânt majoritatea derivatelor cu prefixe: antemeridian,antipersonal, a circumscrie, a dezvinovăţi,ş interregional, a juxtapune, neeuclidian, nonviolenţă,a preaderare, a răsciti.
• Se scriu cu cratimă între prefix şi cuvântul de bază anumite derivate cu prefixe (acest mod de scriere corespunzând unei rostiri mai insistente), astfel:
- derivatele cu prefixul ex- "fost":
ex-prim-minislru, ex-preşedinte;
- prefixul unui nume propriu: anti-Maiorescu, pro-Ionescu, pro-NATO.


Scrierea cuvintelor compuse


Nu există reguli cu valabilitate generală, de aeea în cele de maj jos prezentăm o descriere a practicii ortografice privind principalele tipuri de cuvinte compuse.


• Se scriu într-un cuvânt adjectivele compuse din cuvinte care există şi independent: atoateştiutor, atotputernic, binecuvântat, binemeritat, binefăcător, binevoitor, clarvăzător, preafericit, cuminte, Ibinefăcător, binevoitor, răufăcător, răuvoitor, cumsecade, aeroportuar, autocopiativ, cronofag, electrocasnic, neoliberal, sociocultural.

• Sunt sudate cuvintele compuse formate din adjectiv+vocala de legătură "o"+adjectiv, care exprimă o unitate, ca dacoromân (românesc din Dacia), cehoslovac (din fosta Cehoslovacie), dar se scriu cu cratimă dacă exprimă un raport între cei doi termeni, adică cehoslovac (dintre Cehia şi Slovacia), sârbo-croat (pactul dintre Serbia şi Croaţia).


Scrierea grupurilor de cuvinte


• Grupurile relativ stabile, unele interpretate şi ca locuţiuni, se scriu în cuvinte separate:
-adverb+adjectiv (în general provenit din Iparticipiu): bine crescut (dezvoltat bine- "aluat bine crescut"); bine cunoscut (ştiut bine - "caz bine cunoscut de toată lumea"); bine înţeles (priceput bine -"conceptul a fost bine înţeles de elevi"); bine venit (sosit cu bine - "este bţne venit din război");
-adverb+articol: nici un ("Nu e un om prost şi nici un incult");
-adverb+numeral: câte o dată (câte o singură dată - "Mănâncă numai câte o dată pe zi"); nici o dată (nici măcar o singură dată - "Nu numai că n-a citit lecţia de mai multe ori, dar n-a citit-o nici o dată");
- adverb+adverb: nici odată (nici odinioară, nici cândva - "Nu l-am crezut nici odată, nu-1 cred nici acum");
-prepoziţie+adverb: de mult (de mult timp -"N-a mai venit de mult").

• Grupurile relativ stabile de cuvinte se deosebesc de cuvintele compuse cu structură şi componenţă asemănătoare, în care elementele componente nu-şi păstrează sensul de bază şi nu corespund realităţii denumite şi care se scriu:

-cu cratimă: bine-crescut (cuviincios); bine-cunoscut (celebru); bine-venit (oportun, agreat); apă-albă (cataractă); bună-creştere (politeţe); bună-dimineaţa (plantă, dar bună dimineaţa-formula. de salut); piatră-vănătă (sulfat de cupru);

- într-un cuvânt: bineînţeles (desigur); bunăstare (prosperitate); câteodată (uneori); demult (odinioară - "S-a întâmplat demult"); niciodată (nicicând), niciun (adjectiv pronominal - "niciun elev"); untdelemn (ulei).

http://stefantolos.wordpress.com/
Sus

5Gramatica si ortografia limbii romane Empty Re: Gramatica si ortografia limbii romane la data de Joi Mar 21, 2013 12:32 pm

StefanTolos

StefanTolos
Administrator
Administrator
[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]

http://stefantolos.wordpress.com/
Sus

Continut sponsorizat


Sus

OpelArges.com


Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus  Mesaj [Pagina 1 din 1]

Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum