Nu sunteti conectat. Conectati-va sau inregistrati-va

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos Mesaj [Pagina 1 din 1]

1 Masini electrice de la Opel la data de Joi Feb 18, 2010 1:52 pm

fratelo4u

avatar
Senior TOP
Senior TOP
Conceptul Opel Flextreme GT/E

Geneva/Rüsselsheim. Opel îşi va dezvălui conceptul Flextreme GT/E la a 80-a ediţie a Salonului Auto de la Geneva (4 - 14 martie) aducând încă o acreditare a statutului de lider al tehnologiei ecologice deţinut de companie. Designul expresiv şi performanţa eco eficientă se reunesc, totul fiind proiectat cu precizie germană. Electricitatea joacă un rol principal în cadrul strategiei Opel de a obţine o independenţă mai mare faţă de combustibilii fosili. Conceptul Opel Flextreme GT/E, ce are o lungime de 4,7 metri, ilustrează cum tehnologia propulsiei electrice cu autonomie extinsă (E-REV) poate fi utilizată la autovehiculele de dimensiuni mari sau medii, precum şi la autovehicule compacte, cum este viitorul Ampera. Opel denumeşte această strategie „e-mobilitate nelimitată”. Ea constă în adaptarea sistemului de propulsie de înaltă eficienţă E-REV şi depăşirea limitelor impuse de alimentarea exclusivă de la baterie, fiind destinată autovehiculelor din toate segmentele pieţei auto. Flextreme GT/E demonstrează că, pentru a beneficia de emisii zero de CO2 în stilul Opel, dimensiunea nu contează. Graţie designului, conceptul Opel Flextreme GT/E îndeplineşte coeficientul aerodinamic propus de numai 0,22, care ajută la atingerea unei viteze de peste 200 km/h, precum şi la conservarea energiei şi extinderea autonomiei de deplasare. Trăsăturile de excepţie includ o gardă la sol joasă şi o structură lată, lumini faţă şi spate în formă de aripă, partea frontală şi grila radiatorului distinctive, montanţi C cu design cursiv şi o caroserie puternică, cu forme sculpturale.
[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]
„Conceptul Flextreme GT/E prefigurează lucrurile care vor veni în viitor de la Opel”, a declarat Frank Weber, Vice-Preşedinte Planificare Organizaţională şi Produs. „Îndrăzneţ, expresiv şi extrem de eficient, acesta reprezintă strategia de produs pe care o vom utiliza pentru toate autovehiculele noastre viitoare, de dimensiuni mari sau mici, din toate segmentele pieţei.”
Designul exterior exprimă eficienţa prin emoţie
Proporţiile joase, asemănătoare unui coupé, ale Flextreme GT/E explorează potenţialul de dezvoltare al noului limbaj de design al Opel, care îmbină măiestria sculpturală cu precizia germană, într-un ansamblu optimizat pentru eficienţă aerodinamică. Partea frontală cu caracteristici de design simple include o linie joasă a capotei şi o secţiune extinsă în faţă, încadrată de farurile cu LED-uri în formă de aripă, semnătura mărcii. Acestea sunt sculptate adânc în aripile faţă şi în linia capotei. Noua grilă a radiatorului de formă trapezoidală este îngustă, dar îndrăzneaţă. Bara cromată proeminentă în formă de aripă poartă o emblemă Opel de dimensiuni mari, care are şi rolul de priză pentru încărcarea pachetului de baterii al conceptului Flextreme GT/E. Partea superioară a grilei radiatorului este utilizată pentru admisia aerului de răcire, cea inferioară fiind acoperită cu un panou translucid. Absenţa unor fante de admisie suplimentare permite o parte frontală joasă, aerodinamică, asigurând şi respectarea cerinţelor viitoare de protecţie a pietonilor. Capota sculpturală, cu linia centrală purtând semnătura Opel, are pe ambele laturi fante longitudinale înguste, pentru a asigura evacuarea aerului din compartimentul motor. Aripile puternice şi pasajele roţilor se curbează în caroserie, înspre spate.
[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]
Profilul conceptului Flextreme GT/E se distinge prin montanţii C inovatori, scurtaţi. Acest design cursiv permite extinderea în spate a geamurilor sub linia arcuită a acoperişului, accentuând liniile fluide ale lateralului caroseriei. Caracterul dinamic al autovehiculului este subliniat şi mai mult prin prezenţa motivului lamei, caracteristic mărcii Opel, acum o linie curbată impetuoasă care porneşte de la baza montantului C către partea inferioară a aripii faţă. Accesul în habitaclu este facilitat de uşile spate cu balamale posterioare, o evoluţie a conceptului Opel FlexDoors prezent la noua generaţie a monovolumului Meriva. Pentru a păstra un aspect armonios al exteriorului, toate mânerele uşilor au fost înlocuite cu senzori de lumină. Când sunt acoperiţi de mâna şoferului sau a unui pasager, aceştia deschid uşile. Pentru a reduce rezistenţa, oglinzile exterioare de pe uşile din faţă au fost, de asemenea, înlocuite cu mici camere video amplasate la baza montanţilor A. Linia spatelui include pasajele sculpturale ale roţilor, care subliniază şi mai mult garda la sol joasă şi structura lată a conceptului Flextreme GT/E. Aspectul de coupé este completat de un hayon cu unghi de înclinare foarte mare, care integrează blocurile optice spate în formă de aripă, cu LED-uri, preluând forma farurilor. La fel ca în cazul modelului Insignia Sports Tourer, hayonul are un design curbat în părţile laterale, fapt care asigură un acces mai bun la portbagaj. Luneta adâncită este uşor convexă, pentru a îmbunătăţi aerodinamica. Transparenţa panoului de sticlă fixat în centrul acoperişului poate fi adaptată pentru a permite razelor soarelui să încălzească interiorul în timpul iernii, dar căpătând o nuanţă închisă, pentru a menţine răcoarea în timpul verii. Un canal amplasat în marginea inferioară a acoperişului are rolul de a răci suplimentar bateria şi componentele electronice.
[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]
Gestionarea aerodinamicii şi reducerea greutăţii

Aspectul expresiv al conceptului Flextreme GT/E se îmbină cu eficienţa execuţiei detaliilor de design. Datorită părţii frontale de dimensiuni mici, înălţimii reduse a acoperişului (1308 mm) şi părţii de sub caroserie plate şi acoperite, autovehiculul taie aerul cu turbulenţe minime. Aerodinamica a fost optimizată printr-o serie de măsuri. Jantele din aliaj de 21 inch sunt relativ înguste, pentru a reduce rezistenţa la înaintare, utilizându-se pneuri 195/45, cu rezistenţă redusă la rulare. Inserţiile simple, montate la nivel, ajută de asemenea la minimizarea curenţilor de aer. Admisia frontală de aer minimă îmbunătăţeşte circulaţia aerului în faţa autovehiculului, iar partea de sub caroserie se curbează în sus către spate, pentru a reduce şi mai mult rezistenţa la înaintare. Conceptul Flextreme GT/E experimentează, de asemenea, potenţialul modificării active a formei. La viteze mai mari de 50 km/h, un panou vertical se extinde din fanta pentru evacuarea aerului aflată în spatele pasajelor roţilor spate. Aceste spoilere laterale de 350 mm lungime direcţionează curenţii de aer de mare viteză în jurul spatelui autovehiculului, reducând şi mai mult turbulenţele. Printre măsurile de reducere a greutăţii caroseriei se pot aminti utilizarea unor panouri exterioare uşoare, din material compozit cu conţinut de carbon, geamuri cu policarbonat şi componente structurale din aliaje ale aluminiului. Comparativ cu materialele convenţionale, acestea asigură o reducere a greutăţii cu 40%, care contribuie la scăderea consumului de energie şi la sporirea autonomiei autovehiculului.
[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]
Propulsia inovatoare
Acest concept eficient este dotat, de asemenea, cu sistemul de propulsie inovator E-REV al GM, care a fost deja dezvoltat pentru modelul Opel Ampera. Flextreme GT/E demonstrează versatilitatea acestei tehnologii utilizând-o pentru un autovehicul mai mare, de dimensiuni medii. Deşi are dimensiuni mai mari şi viteză maximă de peste 200 de kilometri la oră, conceptul Flextreme GT/E este proiectat pentru a asigura performanţe similare celor ale Ampera: o autonomie de funcţionare de până la 60 de kilometri pe baza energiei asigurate de baterie, cu zero emisii de CO2, şi o autonomie totală de peste 500 de kilometri. Consumul mediu de carburant este estimat la 1,6 l/100 km, cu emisii de CO2 sub 40 g/km. Spre deosebire de un autovehicul hibrid, roţile conceptului sunt tot timpul acţionate electric. Pentru călătorii de până la 60 de kilometri, energia este asigurată de un pachet de baterii litiu-ion în formă literei T, amplasat sub podea şi scaunele din spate. Totuşi, spre deosebire de un autovehicul electric acţionat doar de baterie, conceptul Flextreme GT/E elimină orice grijă privind autonomia de deplasare şi teama de a rămâne fără sursă de energie. Micul generator/motor pe benzină produce curent electric fără discontinuităţi, în cazul în care resursele bateriei sunt scăzute. Astfel, autonomia este extinsă peste 500 de kilometri, până în momentul în care se poate reîncărca bateria prin conectare la reţeaua de electricitate sau se poate face realimentarea cu carburant a autovehiculului. Motorul unităţii de propulsie electrice generează instantaneu un cuplu substanţial de 370 Nm, ce asigură performanţe de excepţie şi o accelerare proiectată de la zero la 100 km/h în mai puţin de nouă secunde.
Conceptul Flextreme GT/E reprezintă încă o etapă în strategia Opel aflată în curs, de electrificare a autovehiculelor, care include un portofoliu vast de produse ce utilizează tehnologiile cu acumulatori, cu autonomie extinsă, cu propulsie hibridă şi cu celule de carburant.
[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]
Opel Flextreme GT/E Concept: Date tehnice
Caroserie
Tip
concept coupé din clasa medie superioară, cu 5 uşi şi 4 locuri
Coeficient aerodinamic - 0,22
Dimensiuni exterioare
Lungime totală (mm) - 4762
Înălţime (mm) - 1308
Lăţime (mm) - 1871
Ampatament (mm) - 2900
Ecartament faţă (mm) - 1600
Ecartament spate (mm) - 1600
Jante/Pneuri
Dimensiune jante - 21 inch
Pneuri - 195/45 R 21; rezistenţă extra-redusă la rulare
Sistem de propulsie
Tip - propulsie electrică, tracţiune pe puntea faţă
Sistem de baterii:
Tip - Litiu-ion de ultimă generaţie (spinel mangan)
Energie electrică - 16 kWh
Tensiune nominală - 350 V
Sistem de încărcare integrat - 3,3 kW
Timp de încărcare completă - (priză de 230 V) - < 3 ore
Unitate de propulsie electrică:
Putere maximă - 120 kW
Cuplu - 370 Nm
Generator:
Putere - Putere maximă 53 kW
Tip de motor - Motor 1,4 l cu ardere internă, pe benzină, 4 cilindri
Performanţă
Autonomie în modul electric - 60 km
Autonomie completă, funcţia de extindere a autonomiei activată - > 500 km
Emisii de CO2, ciclu mixt (est.) - < 40 g/km
Accelerare de la 0 la 100 km/h - < 9 secunde
Viteză maximă
> 200 km/h .

http://www.opelarges.com
Sus

2 Re: Masini electrice de la Opel la data de Mar Mar 02, 2010 2:04 pm

Lion

avatar
Moderator
Moderator
Opel a prezentat la Geneva modelul Ampera
Odată cu intrarea în producţia de serie, programată să înceapă în 2011, modelul Opel Ampera va deveni primul autovehicul electric produs la scară largă ce va fi lansat pe pieţele din Europa. În plus, lucru foarte important, noul Opel Ampera este conceput ca un autovehicul de familie, practic pentru utilizarea zilnică.
[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]
[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]
„Noul Ampera reprezintă dovada că un autovehicul electric practic, cu patru locuri şi spaţiu de depozitare poate fi maşina principala a familiei. Şi nu discutăm numai la nivel teoretic, ci vorbim despre un autovehicul care va deveni realitate peste un an” afirmă Gherardo Corsini, Director Departamentul Implementare Autovehicule Electrice.

Opel Ampera reprezintă numai o parte din misiunea Opel, aceea de a deveni lider european în sistemele alternative de propulsie, folosindu-se de experienţa din domeniul tehnologiilor inovatoare pentru a le face accesibile.
[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]

Sus

3 Re: Masini electrice de la Opel la data de Mier Mar 31, 2010 9:19 pm

Raducu

avatar
Senior TOP
Senior TOP
Si totusi, noi ne dam cu capul de pereti cand ne pica cate un senzor la masina dar la un autovehicul in intregime electric?
Generatia noastra greu va pune mana pe un asemenea autovehicul(daca va pune mana) asa ca traiasca benzina si motorina (cai putere sa fie [Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine] ).
Cu respect [Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]

http://supervizor.wordpress.com/
Sus

4 GM prezinta prototipul urban EN-V la data de Lun Apr 05, 2010 7:53 pm

StefanTolos

avatar
Administrator
Administrator
Au fost prezentate trei modele EN-V la Shanghai. Fiecare dintre acestea reprezentand o caracteristica diferita: Jiao (Mandrie), Miao (Magie) si Xiao (Ras). Prototipurile vor fi expuse in perioada 1 mai - 31 octombrie 2010 la Pavilionul SAIC-GM din cadrul Expozitiei Mondiale din Shanghai. Se estimeaza ca Shanghai va deveni unul dintre epicentrele dezvoltarii solutiilor de mobilitate personala pentru viitor.

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]

„EN-V reinventeaza autovehiculul creand un nou ADN prin convergenta intre electrificare si conectivitate. Acestea ofera o solutie ideala de mobilitate urbana, ce permite in viitor eliminarea benzinei si a emisiilor toxice, a aglomerarilor si accidentelor din trafic si fac condusul o activate mai placuta si mai eleganta ca niciodata”, a declarat Kevin Wale, presedintele si directorul executiv al Grupului GM China.

Conceptul EN-V s-a inspirat de la prototipul „Personal Urban Mobility and Accessibility“ (P.U.M.A. - Mobilitate si accesibilitate personala urbana), dezvoltat de GM impreuna cu Segway si prezentat in aprilie 2009. Acesta este propulsat de cate un motor electric pentru fiecare dintre cele doua roti motrice. Aceasta este o tehnologie utilizata pentru prima data de GM in cadrul conceptului Hy-wire, prezentat la Salonul Auto de la Paris, editia 2006. Motoarele nu asigura doar forta de accelerare, ci controleaza si decelerarea si oprirea. Raza cercului de bracaj a fost redusa semnificativ fata de cea a autovehiculelor conventionale actuale, permitand prototipului EN-V sa „vireze pe loc”.

Puterea de propulsie cu emisii zero este furnizata de baterii litiu-ion. Acestea pot fi reincarcate prin incarcarea conductiva conventionala cu energie electrica de la reteaua de alimentare publica, permitand autovehiculului EN-V sa parcurga cel putin 40 de kilometri la o singura incarcare. De asemenea, EN-V poate imbunatati eficienta infrastructurii electrice publice, deoarece autovehiculul are capacitatea de a comunica cu reteaua de electricitate pentru a determina cel mai adecvat moment pentru reincarcare in functie de solicitarea totala a acesteia.

Combinand sistemul de pozitionare globala (GPS) cu tehnologiile de comunicare intre autovehicule si de monitorizare a distantelor, prototipul EN-V poate fi condus manual sau se poate deplasa autonom.

Capacitatea de functionare autonoma ofera posibilitatea reducerii aglomerarilor in trafic, permitand autovehiculului EN-V sa selecteze automat cel mai rapid traseu pe baza informatiilor de trafic in timp real. De asemenea, prototipul utilizeaza comunicarea wireless pentru a crea o „retea sociala” ce poate fi utilizata de soferi si pasageri pentru a comunica cu prietenii si partenerii de afaceri in timpul calatoriei.

http://stefantolos.wordpress.com/
Sus

5 Re: Masini electrice de la Opel la data de Lun Iul 19, 2010 2:38 am

StefanTolos

avatar
Administrator
Administrator
[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link][Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link][Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link][Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]

http://stefantolos.wordpress.com/
Sus

6 Opel scoate pe piata un nou concept de masina electrica la data de Lun Sept 12, 2011 10:55 am

StefanTolos

avatar
Administrator
Administrator
Cei de la Opel sustin ca standul lor are motive serioase sa devina atractia celei de-a 64-a editii a Salonului Auto de la Frankfurt, cu un vehicul electric pe baterie nou-nout. Conceptul deschide un nou capitol in mobilitatea electrica si extinde rolul de pionier al Opel in sisteme alternative de propulsie. Cifrele cheie in cazul acestui autovehicul capabil de a merge pe autostrada sunt 100 km pentru un euro, o treime din greutatea unei masini mici moderne si viteza maxima de 120 km/ora.
Inspirat din sucesul Ampera, conceptul revolutionar creeaza o noua clasa de vehicule usoare electrice cu mobilitate urbana cu zero emisii.
Tandemul cu doua locuri are potential de productie si ar fi accesibil si clientilor mai tineri. Acestia ar putea incepe sa conduca de la 16 ani o versiune limitata la viteza maxima de 45 km/ora. Necesarul de energie este de zece ori mai redus decat in cazul unei masini mici, iar costurile cu energia de doar un euro pentru 100 km, ajuta atat mediul inconjurator, cat si bugetul personal.

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]
[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]

http://stefantolos.wordpress.com/
Sus

7 Re: Masini electrice de la Opel la data de Lun Sept 12, 2011 1:02 pm

FOX

avatar
Senior +
Senior +
Masina o sa coste ceva bani, apoi incarcarea nu prea ai pe unde, autonomie presupun mica, avand in vedere tineretul din ziua de azi poate sa fie viteza de 45 km/h periculoasa, in rest Doamne ajuta.

Sus

8 Re: Masini electrice de la Opel la data de Lun Sept 12, 2011 2:04 pm

ebz

avatar
Moderator
Moderator
E frumoasa masina, dar mai avem mult pana cand ne vom permitem asa ceva.
Cu stima, Claudiu.

Sus

9 Re: Masini electrice de la Opel la data de Dum Oct 02, 2011 2:59 pm

ionutzrazvy

avatar
Senior +
Senior +
O astfel de masina e buna in oras. Frumos design-ul, aduce a viitor ceea ce este foarte bine.

Sus

10 Re: Masini electrice de la Opel la data de Mar Ian 17, 2012 12:15 am

StefanTolos

avatar
Administrator
Administrator
[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]

http://stefantolos.wordpress.com/
Sus

Continut sponsorizat


Sus

OpelArges.com


Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus  Mesaj [Pagina 1 din 1]

Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum